Alex

Am urmărit aseară cu sufletul la gură emisiunea lui Ivanovici de pe TeleSport, emisiune în care managerul general al Stelei Mihai Stoica “a rupt tăcerea”. Dar a rupt-o în aşa hal încât jurnaliştii de sport au acum subiecte suficiente pentru o lună liniştiţi. Nu îmi vine să cred nici acum că am avut ocazia să îl văd pe Mihai Stoica cum îşi pune cenuşă în cap şi boceşte pe la televizor. Ceva s-a întâmplat…este clar acest lucru. Nu iese MM în public şi recunoaşte că s-a purtat ca un coate-goale aşa fără niciun motiv. Pe lângă “nevoia de vorbe bune”, scuzele faţă de cei pe care i-a jignit în tentativa sa de a aduce Hegemonia în Ghencea, promisiunile că se va schimba am mai aflat un lucru interesant. După meciul cu Poli Timişoara mâna stângă a lui MM a rămas inertă. Stoica a consultat un neurolog, iar acesta l-a anunţat ca are o problemă psihosomatică.
Pentru cei care nu ştiu(nici eu nu am ştiut dar m-am documentat), tulburările psihosomatice reprezintă modificări ale proceselor fiziologice, ca urmare a unei stări de excitatie psihică anormală. Pe scurt, doctorul spune că emoţiile, stresul foarte mare au dus la acest “handicap” al managerului stelist. Celebra Ildiko de la OTV l-ar contrazice pe medicul respectiv. Verdictul ei ar fi simplu: lui MM i se trage de la blestemele suporterului lovit în Ghencea. Sigur respectivul i-a aruncat vreun “să ţi se usuce mâna cu care ai dat” sau un “Dumnezeu e sus si vede”. Eu l-aş atenţiona pe MM să aibă grijă să nu dea şi cu capul…că atunci chiar ar fi tragic, deşi în unele momente trecute mai că îţi venea să crezi că sigur a făcut-o şi pe asta la cum judeca şi gândea gălăţeanul. Aşadar domnule Mihai Stoica atenţie…să vă ţineţi promisiunile făcute aseară şi poate aveţi şansa de a deveni managerul dorit de marea majoritate a suflării roş-albastre.

A trecut şi cel de-al doilea derby al fotbalului românesc, Rapid-Dinamo. Un meci echilibrat la prima strigare, un meci între un antrenor fair-play şi un antrenor laş la a doua strigare.
Cei de la Kanal D îşi încep transmisia cu Zotta ţopăind vioi alături de Răzvan pe gazonul din Giuleşti, îndreptîndu-se spre banca tehnică. Ochii săi trădau o bucurie obraznică…cu gândul la recentul refuz al arbitrilor străini la acest meci, la exilarea propriilor suporteri în berăria de pe colţ şi nu în ultimul rând, fericit că a udat îndeajuns iarba astfel încât fotoreporterii de pe marginea terenului cu greu îşi ţineau echilibrul. Zotta pregătea atacul de la Termopile. Începe lupta…nici nu apucă microbiştii să îşi desfacă pungile cu seminţe şi imediat scorul devine 0-2. “A()poula nu se poate! “…cam asta au gândit pe rând steliştii şi rapidiştii când au văzut scorul, primii miraţi de eficacitatea câinilor, ceilalţi furiosi pe portarul armean. Zicu se răzbună pe un Dinu din tribună care îşi rumega liniştit trabucul şi reduce din diferenţă. Restul meciului nu mai pot să vi-l povestesc pentru că la un moment dat am cedat în faţa augh-urilor ce se auzeau din partea în care staţionau dinamoviştii. Recunosc…nu mi-a plăcut filmul “300″…prea SF, prea forţat şi “prea în studio”. Scor final 1-4, cu un Niculescu în zi de graţie.
Urmează partea cea mai spumoasă a unui derby românesc, declaraţiile de după meci. Nu are rost să mai amintesc aici declaraţiile conducătorilor celor două cluburi, pentru că ştim deja ce ne aşteaptă, unii furaţi ca în codru, alţii îngâmfaţi. Aceleaşi replici le auzim după fiecare meci din Liga lui Dragomir. Însă mă aşteptam ca după un meci câştigat de Dinamo într-o manieră foarte convingătoare, antrenorii să afişeze sau măcar să încerce să afişeze o atitudine mai profesionistă. Da’ de unde…unul dintre antrenori, cel cu cercel în ureche, a venit la conferinţă, şi în loc să fie dezamăgit de prestaţia ruşinoasă a jucătorilor lui, a aruncat vina pe arbitrii după care a trântit un “jos pălăria băieţi” în cinstea evoluţiei remarcabile a celor 11 ce au speriat Petroşaniul anul trecut. Celălalt antrenor, mult mai echilibrat deşi umilise o echipă cu pretenţii de Champions League, a recunoscut că s-a stricat echilibrul partidei după eliminarea lui Constantin şi că scorul prin prisma acestui fapt este nedrept. Jos pălăria “strâmbule”…se vede de ce eşti pe primul loc.

Aseară a avut loc prima semifinală a Cupei României la fotbal. Politehnica Timişoara s-a calificat în finală în dauna Stelei după un meci în care ambele echipe au prestat un fotbal de liga secundă, bănăţenii ieşind în evidenţă doar la capitolul dorinţă.
Dar nu despre meci vreau să vorbesc ci de ceea ce s-a întâmplat după meci.Vreau să precizez de la bun început că nu agreez violenţa pe stadion, din contră o condamn şi sunt de acord cu cei care propun o serie de iniţiative legislative pentru stoparea acesteia pe stadion. Dar ce s-a petrecut aseară în sectorul suporterilor stelişti întrece orice masură a bunului simţ. OK…să presupunem că toţi suporterii stelişti sunt nişte huligani foarte periculoşi. Jandarmeria trebuie să acţioneze cumva pentru a calma aceşti oameni “deosebit de periculoşi”.Şi cum acţionează oamenii în uniformă? Simplu…când vocea greţoasă a miliţianului superior se aude în staţie “călcaţi-i pe cap”, angajaţii plătiţi de chiar acei huligani, si de noi toţi, dau buzna şi împart dreptatea miliţienească în drepta şi-n stânga , rupînd mâini, spărgînd capete, schilodind fete…totul la gramada…aşa cum au fost ei învăţaţi în unitate de către tovarăşu’ superior. Nu înţeleg perseverenţa acestor poliţai mai speciali, care până acum ar fi trebuit să observe că după fiecare bătaie încasată de către ultraşi, aceştia nu se potolesc…din contră…violenţa se ridică la cote mai înalte…Aceşti domni de la MI nu înţeleg că violenţa naşte violenţă. Cum este posibil să loveşti un om aflat la pământ, cum este posibil ca 500 de suporteri să fie înghesuiţi de bastoane într-un colţ în timp ce li se cară picioare în cap? Aseară Decebal Rădulescu observa şi se întreba în acelaşi timp…”Uite cum nimeni nu îi acordă primul ajutor acelui suporter care pare mai mult mort decât viu…uite cum nimeni nu sare în ajutor.Cum este posibil aşa ceva?” Domnule Rădulescu este posibil…pentru că suporterii nu au 10 televiziuni si 100 de ziare care să afişeze pe prima pagină poza jandarmului care a lovit în cap un suporter. Ba mai mult nu au nici banii necesari pentru a pune o recompensă pe capul acelui animal în uniformă, la fel cum s-a întâmplat în cazul colegului dumneavoastră cameraman agresat de un suporter.

P.S. Cu ce am scris mai sus nu vreau să scuz atitudinea unora dintre suporterii stelişti care nu aveau altceva mai bun de făcut decât să arunce cu scaune pe teren. Ei trebuie luaţi şi pedepsiţi aşa cum scrie în lege…nu leşinaţi în bătaie.

Ce seară…După ce urmăresc un meci de fotbal lipsit de fotbal…ajung din întâmplare şi de nervi pe OTV. Ce îmi văd ochii Atotputernicule Ralu Filip pe canalul tv păstorit de Diaconescu? Prima oară am avut o tresărire de spaimă…era cineva cu nişte cârpe înfăşurate în jurul capului şi făcea ca o bufniţă…buhuhu-buhuhu. M-am gândit că e vorba de ceva invitat de-al lui Diaconescu care a luat-o razna de la atâta senzaţional “numai la Otv”. Prostu’ de mine…cum de nu mi-am dat seama…este vorba de Ildiko. Nu apuc eu bine să îmi desfăşor toate aceste gânduri în minte şi deodată, vrăjitoarea senzaţională a lui Diaconescu îşi aruncă vreo 3 fulare peste ochi, plus o bluză, şi începe să urle prin platou să se stingă lumina. Senzaţionalii lui Diaconescu îi împlinesc vrerea…şi Ildiko se cufundă în întuneric. Şi de aici încolo încep incantaţiile….uhuuuuuu….buhuuuuuuu….muhuuuuuuuu….cameramanii senzaţionali picau pe jos de râs, rating-ul Otv-ului deja alerga în jos pe scări să scape de nebună iar Diaconescu îl chema de zor pe Lazarus ca să declanşeze o anchetă senzaţională pe această temă. La un moment dat mă aşteptam să intervină în direct şi “domnul prigonit” de Bahmu, ca să propună înfiinţarea unui nou post de televiziune, Ildiko TV.

P.S. Acest material l-am trecut la categoria presă…deşi ar fi trebuit să fac o categorie specială…ceva de genul “Ildikoţenii în direct”.

Stau de aproximativ 10 minute în faţa tastaturii şi încă nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a începe acest material. Poate din cauză că niciodată nu m-am priceput la istorie sau poate din cauza subiectului foarte dureros despre care am decis să scriu.

Holocaust…au trecut mai bine de 60 de ani de când a avut loc această crimă in masă. Ce s-a întâmplat?…Cum s-a întâmplat? Cum s-au putut petrece astfel de orori…unde eram noi? Să fi ajuns dispreţul faţă de om aşa de mare, încât să servească ca şi cauză principală a atrocităţilor acelei epoci? Nu ştiu dacă aceasta a fost cauza…dar un astfel de dispreţ faţă de om permite să se înţeleagă mai bine politica de exterminare dusă în lagăre împotriva tuturor celor marcaţi de originea lor rasiala, împotriva evreilor. Acestor oameni, trupele SS însărcinate cu “marile opere” ale lui Hitler le rezervă o soartă înspăimântătoare în lagărele de concentrare care s-au înmulţit după ce primele dintre ele, Dachau şi Buchenwald, au fost deschise pentru adversarii politici ai regimului nazist. Obligaţi la o muncă inumană, ale cărei condiţii sunt agravate de lipsa de hrană, deportaţii servesc şi drept cobai pentru doctorii nebuni ai celui de al III-lea Reich. Calvarul deţinuţilor se sfârşea după ce nemaifiind în stare să muncească, erau trimişi spre camerele de gazare, iar trupurile lor sunt incinerate.
Între 1939 şi 1945 şase milioane de evrei au pierit, victime ale nebuniei antisemite a lui Hitler.

Noi nu trebuie să uităm. Există o zi pe an în care trebuie să ne amintim toate aceste lucruri. Să ne amintim de cei care au suferit, de cei care au luptat si cei care au murit. Şi astăzi este această zi, Yom Hashoah, Ziua Holocaustului.

Vă rog pentru un minut să ţinem un moment de reculegere online. Timp de un minut, lăsaţi YM-ul, browserele să nu mai transfere nici măcar un kbps. Tăcerea noastră virtuala să le arate că nu am uitat şi nu vom uita.

Să trăieşti nea Gigi,

Sunt Georgel din Vânju-Mare. Mă nea Gigi…m-am hotărât să îţi scriu după ce ieri Steaua dumitale a pierdut iar meciu’…nu mai rezist…băieţii din “sat-oraş” râd de mine de o săptămână în continuu. Apăi io ce fac acuma? Cu cine mai ţin, dacă echipa matale nu mai merge în Champions League? Şi nu mi-aş face eu atâtea griji dacă nu apucam să îmi zugrăvesc toată casa în roş-albastru. Bine…nu cred că ar fi o aşa mare problemă, dau cu alb peste albastru şi mă fac spartan de-a’ lu’ don’şoara Shakira. Dar să las dracului culorile că pe asta o rezolv repede…ce mă fac că am zugrăvit peretele dinspre nea Virgil primaru’ cu chipul domniei tale? Şi mi-a mai luat ăsta si ajutorul social, ca e pus primar aicea de fostul tovarăş de pahar al dumitale, nea Băse, cu care acuma te-ai certat. Trăgeam speranţă că dacă ieşi preşedinte trimiţi şi mata vreun nepot la primărie aicea. Da’ nea Gigi să ştii că nu te mai votez…şi am văzut că nici ultraşii lu’ matale nu te mai votează, am văzut ieri la bar când m-am uitat la meci. Păi dumneata ai zis că noi alegătorii să ne uităm la cum ai condus Steaua şi să vedem unde ai dus-o şi că aşa o să conduci şi România…unde ai dus-o nea Gigi? La 8 puncte de echipa lu’ domn’ Boc? Am văzut ieri că prietenul dumneavoastră Oli se scobea în nas si făcea biluţe de muci(scuzată-mi fie expresia) pe care le arunca în adversari…păi stăteam io ieri aşa şi mă gândeam ca prostu’ că dumneata ai fi în stare să pui un premier care să facă acelaşi lucru şi în Parlamentul Europei….când ne trag ăia la răspundere, premierul nostru să arunce cu biluţe în ei.
Mă nea Gigi cam asta am dorit să îţi scriu…păi cum să te mai votez io pe matale dacă nu eşti în stare nici măcar în ceasul al 12-lea să îl demiţi pe premierul Oli pentru rezultate proaste. Io i-aş fi dat un şut în cur lu’ Oli imediat după ce ne-au bătut englejii ăia. Treaba matale…dar io nu te mai votez.

Numai bine,
Georgel,fost războinic al luminii, actual spartan

P.S. Georgel mi-a trimis scrisoarea asta pe mail şi m-a rugat să o fac publică, pentru că el este plecat cu vaca la montă şi nu o să aibă conexiune la net până mai pe seara.

Sâmbătă, 7 Aprilie, ora 16

Tweety îşi consumă porţia zilnică de cereale în apartamentul închiriat în Bucureşti. Se simte plictisit…Sylvester e plecat de câteva zile din localitate şi nu mai are cu cine să se bată prin casă. Dar papagalul îşi aduce aminte repede că azi e mare derby in oraş…deci şi prilej de scandal. Aleargă repede(de fapt zboară repede) în dormitor la Hector să îl roage să îi împrumute lesa, ca să se poată apăra în caz că va fi provocat de vreun cameraman idiot la stadion. Doamne ce îi mai ura pe aceşti băgători de seamă de la presă…oricât de mult a încercat el cât şi ceilalţi papagali din peluză să îi facă să înţeleagă fenomenul ultras, aceştia nici că aveau habar. Cu cât ciripeau mai mult la fiecare meci sau paradă a homosexualilor “Libertate pentru ultras”…cu atât parcă tâmpiţii aştia de la presă nu înţelegeau nimic. Şi a jurat în capul lui mic si acoperit de puf galben, că o dată şi o dată tot o să facă o “intervenţie” pe un jurnalist. Dar să revenim…Hector îi împrumută cu încredere lesa. Tweety se duce repede în baie, îşi face freza, îşi aruncă la mişto o glugă pe cap sa pară mai ultras şi îl sună şi pe Donut, alt papagal, şi pleacă împreună spre stadion….
Vă las pe voi să vă imaginaţi continuarea…

Tot la aceeaşi oră dar înconjurată de vreo 5 plicuri de vopsea de ouă, roşie bineînţeles, gata pregatite pentru păru-i, Shakira mai aruncă o ultimă privire in oglindă admirînd mişcările languroase de care este capabilă si ultima pereche de blugi cu talie joasă primiţi cadou de la Turcu, un mucos, dar un mare fan al ei. Zis şi făcut…îşi ia poşetuţa neuitînd să arunce în ea şi DVD-ul preferat 300. Pune mâna pe telefon şi îl anunţă pe şofer să îi pregătească TAB-ul, pentru că am uitat să vă menţionez că la cât de iubită şi apreciată este, se teme să nu fie sufocată de dragostea fanilor ei, şi astfel foloseşte un mijloc de transport mai neconvenţional aşa cum şade bine unei starlete de rangul ei…
Continuarea?…la fel…vă las pe voi să vi-o închipuiţi.

P.S. Orice asemănare cu personaje reale este neintenţionată.

Hristos a înviat dragi bloggeri…dar nu la fel peste tot. Acum două zile m-am întors din vacanţă. Am decis după mulţi ani să îmi petrec Sărbătorile de Paşte la ţară în familie. Îmi doream să mă deconectez de la agitaţia zilnică şi obligatorie din oraş şi să redescopăr liniştea şi armonia locurilor unde am copilărit. Aşadar am pornit la drum joi înspre comuna X, satul Y. După 4 ore de mers cu maşina am ajuns în sfârşit la 7 km de satul bunicilor mei, adică în comuna Y. Sper că mă mai urmăriţi şi nu aţi clickuit pe x-ul din dreapta paginii. Revedeam locuri dragi mie…începeam să mă simt ca acasă. Dar această senzaţie a durat până când pe marginea drumului îi recunosc pe cei ai lu’ Moraru(aşa li se zice pe acolo). Era prezentă toată familia…beată moartă. Fiul cel mare îl încărca de pumni pe ta-su…care era şi el la rândul lui topit de beat…iar maică-sa, respectiv soţie-sa îşi smulgea părul din cap…tot la fel de turmentată ca şi restul familiei. Ce să mai…intram în atmosfera sărbatorilor cum nu se poate mai brutal. Ne continuăm drumul înspre satul Y. În 10 minute suntem acasă. După ce am mâncat sarmalele cu nucă(de post bineînţeles) cu care cu drag m-a aşteptat bunica am plecat la un văr pe care nu l-am mai văzut de ceva vreme. El m-a pus în temă cu ultimele tendinţe în “sat-life-ul” românesc. Şi în acest fel am aflat că nea Ilare a înnebunit…cum?…păi cică ar fi “beut” spirt vreo lună zi de zi…Nasol…Să trecem mai departe…aflu că Fănică zis şi al lu’ Mitroi a rămas fără dinţi in gură pe când încerca să convingă o bubalină de dragostea ce i-o poartă…că Ani a lu’ Violeta “s-a combinat” cu un consumator de paste, patron de “fete dulci” de prin Europa de Est…ce mai…într-o juma’ de oră mi s-a dus dracu’ tot cheful de învieri prin aşezările rurale de prin România. De dat înapoi nu mai aveam cum să dau, trebuia să rămân cel puţin să îmi primesc porţia de lumină de la biserica din satul Y.
Vine şi noaptea Învierii…după injurăturile pe care şi le-a luat Rădoi graţie pasei geniale pe care a servit-o lui Niculescu…plec cu poftă de căinţă în suflet la biserică. Acolo surpriză…eram eu, vreo două băbuţe, ăla de bătea clopotul care că tot veni vorba era să îşi rupă gâtul de beat ce a fost, părintele alias popa…nea Ilare…şi cam atâta. Slujba Învierii a durat extrem de mult, de la 12 fără un sfert până după miezul nopţii şi un pic. În acest lung răstimp am primit şi lumină şi tot ce mai trebuia pentru a mă simţi un bun creştin.
De ce a am scris toate astea? Pentru că am rămas stupefiat de halul în care a ajuns satul românesc. Nu mai reprezintă acelaşi mediu pur, un mediu în care puteai cât de cât sa îţi tragi sufletul după lupta murdară pe care suntem nevoiţi să o ducem cu toţii zi de zi. Alcoolismul este in floare, violenţa…este de ajuns să te uiţi 5 minute la “Ştirile de la ora 5″…ca să vezi la ce cote a ajuns in mediul rural. Şcolile sunt ca şi inexistente…
Zicea cineva că veşnicia s-a nascut la sat…cred că până la urmă o să moară tot la sat.

Nu cred că există cineva din România care să nu fi aflat de meciul de fotbal dintre trupa lui Dumnezeu şi cea lui Scaraoţchi, meci ce a avut loc ieri pe stadionul Valentin Stănescu. Rezultatul final îl stim cu toţii. Steliştii au invins cu 2-3 trupa lui Lucescu. Mai rămâne de stabilit care echipă a fost reprezentanta lui Dumnezeu şi care a “celui-cu-numele-de-nerostit”. Pentru că aşa a fost prefaţat acest derby de către Becali, un meci între cei care ţin posturile si cei care nu le ţin. După ce Thereau a deschis scorul mi-am zis in gand…uite că steliştii ţin postul cum trebuie…după ce Ganea a egalat, mi-am schimbat părerea…sigur Boştină a preacurvit în vreun club de noapte scăpând de marcajul om la om al lui Zmărandescu. A urmat golul lui Vali Badea şi s-a dus dracu’ toată logica mea…Am lăsat echipele deoparte şi am început să îmi construiesc logica pe baza preferinţelor culinare ale celor doi politicieni, patroni de club. Oare Becali a servit miel…sau Copos a halit ceva sarmale dupa cum îl acuza astăzi pe patronul giuleştean, Dragomir? După ce am văzut că nici cu patronii nu o scot la capăt…am început să analizez tehnicienii. Răzvan e sex-simbolul din Liga lui Mitică…oare a găsit vreo jună ce îi canta serenade prin faţa stadionului cu care să încalce Sfânta Taină a postului Paştelui? A mai bătut Oli vreun ospătar prin vreo parcare de restaurant? Neah…nu aş prea crede…logica mea este falimentară. Am mai făcut o ultimă încercare…am început să caracterizez galeriile celor două grupări. Giuleştenii sunt specializaţi în aruncatul cu tot felul de chestii înspre adversari….pornind de la flegme si terminînd cu “blagosloviri” ale morţilor lui Rădoi. Steliştii pe de altă parte nu aruncă cu flegme…ei aruncă cu scaune…cu scandări rasiste…Nici în privinţa ultraşilor nu am putut face diferenţa…Am tot stat şi m-am gandit eu aşa pană ce am văzut declaraţia lui Lucescu de după meci: “Nu au câştigat ei meciul…l-am pierdut noi”. Şi mi s-a părut cunoscută această replică-scuză. Am mai auzit-o şi după sfertul din UEFA de anul trecut, şi după egalul obţinut de Oli în inferioritate numerică din turul campionatului şi după Supercupă. Aha…deci aici era buba…spre deosebire de Răzvan care nu observă că de fiecare dată în loc să dea vina pe sistemul 3-4-3, sistem pe care nicio echipă cu pretenţii din Europa nu îl mai foloseşte, se complace în această stare de “eu ştiu cel mai bine”, Oli, care şi el are o grămadă de minusuri, a reuşit să îi ia faţa în fiecare meci decisiv pe care l-au disputat. Aseară a avut curaj să arunce în luptă un copil de 18 ani…un copil care pentru giuleşteni, de acum încolo face parte din trupa lui Necuratu’.

P.S. Nu îl suport pe Oli.