Alex

La Mulţi Ani blogoperatişti şi blogoperatiste!
Blogoperativa.com a împlinit un an de la înfiinţare. Nu mă aşteptam să reziste atât dar totuşi a mers. Meritele totale se îndreaptă înspre colegii şi prietenii mei care au continuat să scrie, să deseneze(Raul is the best), să cânte şi alte cele.
Ce va urma? Păi…în primul rând, în perioada următoare voi schimba pagina principală cu un nou template. Probabil voi renunţa la update-urile culese de pe fiecare blog personal în favoarea unei prezentări în flash. Nu ştiu cât va dura…sper că nu prea mult timp. Ceva grafică mai atractivă, o pagina mai veselă şi culori mai vii…şi bineînţeles câteva elemente audio.

În final vă urez să blogoperaţi cât mai des şi cu mult spor.

Alex

Am tot încercat în ultimul timp să mă îndepărtez de fenomenul numit fotbal. Prea multă mizerie şi lipsă de onoare.
Astă seară, de fapt ieri seară pentru că este deja ora 2 AM, a avut loc marele derby între Rapid şi Steaua. Nici nu ştiu de ce am pierdut 90 de minute(pardon…75 de minute) din viaţă să ma uit la porcăria aia de meci. Cu ce am rămas după evenimentul mai sus numit? Păi am rămas cu:
-imaginea lui Lovin care mai mult aduna brichete de prin iarbă decât să joace fotbal
-faţa lui Deaconu “chinuită” de dureri
-un traumatism cranio cerebral minor cu hematom epicranian frontal şi o plagă la nivelul hematomului al lui Pancu
-aceleaşi înjurături jegoase la adresa lui Rădoi din partea “nemaipomenitului” public giuleştean
-imaginea lui Lăcătuş râzînd cu gura până la urechi satisfăcut de finalul acestei confruntări
-sprintul echipei Steaua la vestiare, panicată ca nu cumva Deaconu să se răzgândească
-semnele obscene ale lui Săpunaru şi Pancu la adresa suporterilor adverşi
-fotografia celor douăzeci de bodyguarzi ai lui Jijinho
-o cretină teorie a conspiraţiei “dezvoltată” de staff-ul Rapidului
-declaraţiile de după meci, care s-au menţinut în aceeaşi notă a penibilului ca de obicei
-spatele lui Rednic în autocar când îşi prezenta demisia
-pumnii strânşi şi ridicaţi în semn de victorie de către “cocostârcul” Lovin, de fapt asta fiind cea mai tristă şi dezolantă imagine a serii.

În final doresc să urez echipei F.C. Bricheta, cât şi finanţatorului ei Jijinho, succes în următoarea etapă şi cât mai mulţi fumători în tribune.

O nouă ecranizare de success rulează pe micile ecrane româneşti…“Gangs of Romania”. Regizat de Mitică Dragomir, show-ul tinde să spargă toate recordurile box office-ului autohoton. Acţiunea se petrece în România zilelor noastre (deşi ai putea să juri că se întâmplă undeva în jurul anului 10 000 B.C) pe fondul tensiunilor şi corupţiei din competiţia trosbalistică a patriei. La acest film au lucrat printre mulţi alţii, renumitul specialist în efecte speciale Horia Fanaticel şi scenaristul Dan Udreanul GheSePe, aceştia doi din urmă reuşind să dea filmului o aromă specială şi specifică spaţiului guţiano-salamo-pontic.
Poveste e destul de simplă…dar plină de înţelesuri adânci şi emoţii vagabonţeşti. Ne sunt aduse în prim plan mai multe clanuri ale României, printre care se numără: clanul lui Tertecali, clanul lui Tiancu, clanul lui Nemeţoiu, clanul lui Surteşan din urbea Clujului; acestea fiind printre cele mai puternice şi influente. Toate aceste clanuri sponsorizau cu galbeni grei echipe de trosbal din întrecerea naţională.
Totul era bine şi frumos la început. Exista un fel de gentlemen’s agreement între capii acestor gang-uri. Până când din această întrecere sportivă au început să curgă galbeni, munţi de galbeni. Şi aşa a început scandalul…şi ce scandal. Din acest moment este destul de clar cred pentru oricine cât de mult a contat aportul adus de rotunjorul Fanaticel şi scenaristul Udreanul. Fiind adevăraţi specialişti în escaladarea şi dezvoltarea epică a conflictelor din o mulţime de filme, a fost o nimica toată să-i aranjeze pe fiecare dintre aceşti tarabostes ai trosbalului românesc cu câte o bâtă în mână şi să-i pună să se altoiască. Şi să te ţii frate acum acţiune. Tertecali şi Tiancu împreună cu găstile lor au început să apeleze la tot felul de replici şi acţiuni vagabonţeşti…aşa de rău au fost porniţi că şi-au promis unul altuia moartea, s-au ţinut în tot felul de alarme…servindu-şi pe unde se prindeau replici tomnatice şi trecute ale junioratului lor în materie de vagabonţenie. Şi ca să fie complet peisajul se mai bagă şi Surteşan din Cluj cel care era renumit pentru înfiinţarea Universităţii de Emanengită, universitate deschisă în memoria unui alt personaj “faimos” dar prea inofensiv pentru a fi menţionat aici. Undeva pe parcursul filmului, de parcă nu ajungea balamucul care se iscase prin toata România, îşi face apariţia şi un prinţ arab Thief Naher…renumit prin cămilele sale de soi şi ţepele prin care îşi pedepsea adversarii. Organul care se ocupa cu păstrarea liniştii în regat, ADN, era legat la mâini şi la picioare…nu putea să facă nimic. Chiar mi-a rămas în minte o replică din film când Tertecali îşi exprima durereaînorgan faţă de instituţia mai sus-numită: “doar nu or să mă bage la beci că am io o faţă sugestivă, sau că faţa mea sugerează ceva.”
Deocamdată doar atât vă povestesc, restul vă las să îl descoperiţi singuri. Să aşteptăm cu sufletul la gură ceea ce ne pregătesc Fanaticel şi Udreanul GheSePe, pentru că sigur nu ne vor dezamăgi. Este perioada lor de glorie…

P.S. Orice asemănare cu personaje reale este neintenţionată. Pe cuvânt…

Deja m-am enervat. Maşini, maşini şi iar maşini…Băi dar mai potoliţi-vă cu atâtea maşini. Eu credeam că în Bucureşti e iadul pe pământ din punctul ăsta de vedere dar se pare că Timişoara nu se lasă mai prejos. Începând cu 6-7 dimineaţa ies “piloţii” pe străzi şi pun stăpânire pe oraş.Fum, zgomot, hărmălaie, urlete, înjurături…Am ajuns să stau câte o jumătate de oră ca să traversez o stradă. Primăria ar trebui să monteze ceva pasarele peste fiecare stradă din Timişoara ca să poţi traversa. Ah…şi bine că mi-am amintit de primărie şi restul umflaţilor care ar trebui să găsească soluţii la această “boală” care i-a cuprins pe toţii românaşii. Domnilor primari, viceprimari, consilieri, pârcălabi şi alţi dregători de prin aceste instituţii, unde dracului sunt pistele pentru biciclişti? Oraş european un drac…Mica Vienă alt drac…Poate mai există şi oameni care mai vor să pedaleze în oraşul ăsta nu doar să calce acceleraţia. Ce-ar fi să nu vă mai plătesc eu nicio taxă atâta timp cât nu îmi faceţi şi mie piste pe care să îmi plimb bicicleta. Şi dacă printr-un miracol şi un bun simţ necaracteristic vouă vă gândiţi la această posibilitate să nu faceţi ca şi în Bucureşti, adică să furaţi din trotuar pentru pistă…pista pentru biciclete trebuie sa facă parte din stradă, că doar bicicleta este o alternativă la mijloacele de transport clasice.
Şi acuma să mă întorc la maşini…Mi se pare că deja s-a ajuns la o mare tâmpenie în România. Cred că sunt oameni care îşi cumpără câte 3 maşini pe săptămână. Toţi aleargă după credite, care de altfel se obţin foarte uşor, şi gata maşina. Poporul român este un popor de leneşi mai nou. Nu se mai duc nici să îşi ia ţigări fără maşină. Conceptul de sport sau plimbare prin parc nu cred că mai există…Mijlocul de transport în comun? Ai înnebunit? E o ruşine să circuli cu aşa ceva…Oare când o să văd şi eu o serie de măsuri la fel ca în Germania care să ne oblige să mai mergem şi pe jos. Dar cred că încă nu ne este milă de plămânii noştri sau de copii noştri.
Când a venit vorba prima dată de taxa de înmatriculare am crezut că au dreptate oamenii…dar din păcate lucrurile nu prea stau aşa. În ritmul de creştere al numărului de maşini de pe străzi o să ajungem să fim blocaţi prin oraşe, să traversăm strada călcînd pe capote.
Eu ştiu că foamea de lux şi confort este mare în România, după ce în timpul comunismului ne-au fost interzise anumite lucruri, dar ce naiba…nu am chef să merg prin oraş cu tubul şi masca de oxigen după mine.

Aseară agitaţie mare pe la televiziunile române. Ce să se întâmple oare? Nu aţi aflat? Costel din Spania a câştigat nu ştiu ce concurs. Uşurare mare în media românească. Draguţii de noi ce uşor am scăpat. Imaginea României a fost spălată. În principiu nu este vorba despre acest Costel…bravo lui pentru „his achievement”. Dar people is his achievement nu şi al României sau al oamenilor responsabili de aducerea astfelor de talente in faţă. În caz că nu v-aţi dat seama noi încă promovăm non-valoarea şi manelele. Ascunşi în spatele veşnicului ”noi vrem audienţă” chiar personajele de aseară care lăcrimau emoţionate, martori ai ”miracolului din Spania”, sunt cei care îi alungă din ţară pe cei care au o fărâmă de talent sau iscusinţă spre alte zări unde să îşi exercite aceste calităţi. Iar noi îi dăm înainte cu guţele, puţele, zăvorancele şi alţii care ar merita nominalizaţi la categoria ”aşa nu!”. Adică voi nu v-aţi săturat de toţi expiraţii şi expiratele astea care îmi îmbonăvesc televizorul seară de seară? Cred că am putea chiar inventa şi o zicală ”Arată-mi persoanele publice şi cunoscute ale unei ţări ca să îţi spun în ce ţară locuieşti”. Ia să ne gândim noi la nişte persoane promovate şi răspromovate de mai toată presa românească…avem aşa… baroni locali, politicieni care sunt prinşi cu caltaboşul în mână, manelişti cu timp de emisie într-o zi mai mare decât cel dedicat emisiunilor culturale timp de 6 luni…mai avem Becali, Prigoana, tot felul de fetiţe care falsează ”cântece” pe la diverse ore şi emisiuni, mai nou au apărut şi vedetele porno autohtone…sunt pe prima pagină în toate publicaţiile. Nu ai cum să nu auzi de cei de mai sus. Şi acum hai să ne gândim de câte ori pe săptămână sunt LIVE nişte cuvinte de genul cultură, Eminescu, operă, carte, muzeu, pictură….De câte ori vedem pe prima pagină în ziar vreun tânăr inventator, altul care lucrează pe la Microsoft, altul profesor prin nu ştiu ce universitate de renume? În schimb zi de zi inteligenţa şi bunul simţ ne sunt călcate în picioare de presarii româneşti.
De asta aproape că îmi venise rău aseară…din cauza tâmpeniilor debitate la kilogram de moderatori şi moderatoare, ziarişti şi ziariste care comentau cu patos marea minune românească produsă pe pământ spaniol.
Eu îi invit pe prea distinşii ziarişti care promovează numai incultura şi fiţele de mall, cât şi pe politicieni români, care au alte treburi mai importante decât incurajarea tinerilor de a merge la şcoală, să nu îşi râdă în barbă şi să se bucure, căci zidari care să ajungă tenori sau mai ştiu eu ce, sau care să ne opereze de apendicită, sau care să predea în facultăţi se găsesc mai rar.

“Frica faţă de necunoscut”…mulţi oameni sunt afectaţi de chestia asta. La mine este taman invers…mie îmi e frică de cunoscut(ă).
De sentimentele, amintirile şi gandurile trecute. Şi tocmai ce am aflat că, trebuie să mă confrunt foarte curând cu nişte tentaţii, feeling-uri pe care le credeam demult plecate…mda…exact…şi acum am aflat că se întorc în oraş.
Poate pot să îmi aranjez o plecare rapidă pe undeva, Vienna poate, un proiect ce nu suferă amânare prin cine ştie ce loc de prin România.
Adică, voi ce aţi alege? Un sărut cu trecutul sau o plimbare la Vienna pe Ringstraße? Hmm…nu e comparaţia bună. Să mai încercăm o dată. Un sărut cu trecutul aşa de cunoscut ca şi mirosul liliacului înflorit primăvara…sau un sărut cu viitorul aşa de necunoscut ca şi mirosul ceţii de pe Tamisa. Eu personal o să aleg varianta a doua…ca de obicei. Nu mă interesează dacă o să fiu inspirat sau nu. Îmi place să fiu consecvent…deşi în genul ăsta de probleme e cam greu să fii…pentru că îşi bagă coada şi “zburătoarea cu arc”(ştiţi foarte bine despre cine este vorba…da, ăla nesuferit de care ne rugăm toata viaţa să stea prin preajma noastră, iar după ce ne înfinge câte o săgeată în fund obişnuim să îl înjurăm).
Dar ce să mai…m-am hotărât…poate o să mă întâlnesc cu trecutul dar o să îl las să treacă pe lângă mine…sau o să trec eu pe langă el cu avionul îndreptîndu-mă cu voioşie spre nişte “viennese vanilla cookies”.