SEINFELD, BABY!
Posted on September 9, 2007
“Cel mai cel din multe puncte de vedere.” A spus-o şi încă o spune multă lume.
Oare serialul acesta poate fi descris în cuvinte? Am încercat de multe ori să discut despre anumite episoade. Rezultatul a fost ciudat. Râs forţat pentru cei care nu cunosc serialul, respectiv zâmbete încurcate pentru cei care cunosc serialul, dar nu reuşesc să-şi aducă aminte de episod.
Cum să descrii gesturile lui Kramer? Cum să descrii situaţiile încurcate dintr-un episod, care converg la întâlnirea dintre cele 4 personaje? Cum să descrii diferitele asemănări din serial cu filme clasice? Până la urmă, cum poţi descrie nimicul?
Un prieten de-al meu punea serialul Friends înaintea acestuia dintr-un motiv. Chipurile, Seinfeld este pentru oameni subtili. Personal, nu mi se pare. Mi se pare că trebuie doar să recunoşti situaţiile. Gândurile, pe care de multe ori le-ai avut, dar nu le-ai exprimat, aşa cum se întâmplă în serial. Personal îmi venea de multe ori să spun: “Da, măi, are dreptate!”.
Am reuşit să pun mâna pe primele 4 serii în variantă DVD. Din ce ştiu, în afară de seria 9, toate au apărut deja. După mult timp, în care am văzut întreaga serie de n ori, am găsit lucruri proaspete de văzut în ceea ce priveşte Seinfeld. DVD-urile conţin, pe lângă clasicele episoade, diferite picanterii, ca: alte finaluri, episoade comentate de actori, gafe, comentarii ale scenariştilor şi multe altele.
Pentru cei obsedaţi de Seinfeld: Dacă nu aţi pus mâna pe dvd-uri, trebuie neapărat să o faceţi!
O discuţie ar putea fi pe tema celui mai tare episod. Dar şi aici avem de a face cu foarte multe episoade excelente. Aş pomeni doar vreo 5. The Pony Remark (Seria 2, ep 2), The Pen (seria 3, ep 3), The Soup Nazi (seria 7, ep 6), The Chicken Roaster (seria 8, ep 8 ), The Betrayal (seria 9, ep 8 ) . Deja simt că am făcut o mare nedreptate altor episoade.
Sau poate că cele mai tari episoade ar putea fi considerate cele 4 aniversare - 100 şi 101 (Highlights of a Hundred I şi II); 177 şi 178 (The Clip Show I şi II).
O mostră de umor Seinfeld
» Filed Under Obsesii | 5 Comments
DE CE?
Posted on August 31, 2007
… pentru că întotdeauna m-am gândit la binele altora înainte de binele meu.
… pentru că nu am linişte când cei dragi mie suferă.
… pentru că nu pot accepta că cei cărora le-am arătat înţelegere, pot să mă facă să mă simt în plus.
… pentru că nu reuşesc să mă schimb, şi să devin egoist, atât cât e nevoie, atât cât e necesar ca mie să-mi fie bine în primul rând.
… pentru că am încredere prea mare în oameni şi în ideea de a aprecia toate lucrurile care sînt bune.
… şi poate pentru că simt lipsa şi sînt obişnuit cu nişte lucruri.
» Filed Under Me, myself and I | 7 Comments
ACEST DRUM
Posted on August 31, 2007
Am mers de-a lungul acestei străzi
Şi strada duce la mare
Cântecul, pe care îl cântai aseară
Tocmai cântă în mine
Numai un pas, şi am ajuns acolo
Cu cheia de la această uşă
Acest drum nu va fi unul uşor
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
A fost doar o clipă
Un moment nu am fost acolo
Atunci am făcut un pas mic
Şi mi-a devenit clar
Acest drum nu va fi unul uşor
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
Unii te păşesc pe tine
Unii te iubesc
Unii se dedică ţie
Unii te sfinţesc
Nu pui pânza
Când vântul loveşte puternic marea
Unii te păşesc pe tine
Unii te iubesc
Unii se dedică ţie
Unii te sfinţesc
Nu pui pânza
Când vântul loveşte puternic marea
Acest drum nu va fi unul uşor
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
Acest drum
Acest drum nu va fi unul uşor
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
Acest drum
Acest drum nu va fi unul uşor
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
Acest drum
Acest drum va fi pietros şi greu
Nu vei fi de acord cu multe
Dar această viaţă oferă aşa de multe
Acest drum
» Filed Under Muzică | 2 Comments
WAS TODAY THE FIRST DAY OF THE REST OF MY LIFE?
Posted on August 28, 2007
Am încercat să scriu titlul în română, dar parcă nu sună la fel de bine cum sună în engleză.
Dar să revin la… întrebare. Oare aşa e?
Poate pentru că îmi doresc eu foarte mult.
Ce e prima zi din…? Ziua când îţi reiei viaţa de unde ai lăsat-o cândva. Acum o zi, acum o săptămână, acum o lună… Ziua când spui: M-am vindecat de toate! Vreau să-mi trăiesc restul vieţii, nu să mi-l plâng.
Cum ajungi la concluzia aceasta?
Cred că salvarea e munca. Cea care, chipurile, îţi mănâncă viaţa socială, uite că poate face şi bine. Muncă, muncă, şi iar muncă. Ideal e când munceşti şi ce-ţi place. Recunosc, sînt un norocos să pot afirma că: DA, îmi place ce fac la job! Chiar foarte mult! Şi asta mă face să uit puţin mai uşor de probleme, gânduri, obsesii.
Dar, oare azi a fost chiar acea zi?
Zilele următoare îmi vor confirma sau infirma. Sper să fie prima varianta. Simt că am nevoie…
PS obsedat fiind de nişte mici superstiţii, aş spune că nu va fi aşa. Am observat că în momentul în care o dorinţă îmi e arzătoare, nu se îndeplineşte. Iar aceasta mă arde. Rău de tot. Poate mai rău decât soarele… la mare…
» Filed Under Me, myself and I | 4 Comments
CURĂ DE DM (partea a II-a)
Posted on August 24, 2007
POLICY OF TRUTH (Violator, 1990) – După mine acest album este cel care conţine tot ce înseamnă Depeche Mode. Sunetele sînt perfecte, textele mature. Toată lumea care a auzit de ei, cunoaşte piesele Personal Jesus, Enjoy The Silence. Tocmai de aceea recomand cea pomenită, o piesă puţin apreciată. O piesă plină de ritm. O bucăţică de text reproduc din altă piesă, foarte dragă mie. Waiting For The Night (I’m waiting for the night to fall, I know that it will save us all, When everything’s dark, Keeps us from the stark reality).
Pe lângă ea un Hallo, sau Clean, sau Sweetest Perfection.
MERCY IN YOU (Songs Of Faith And Devotion, 1993) – Piesă mai dură decât cele de pe albumele anterioare. De fapt tot albumul este dur. Tentele de rock (grunge) sînt influenţele vocalistului Dave Gahan, care în acea perioadă a trecut la plete şi droguri. Dar totuşi, se poate observa că influenţele apar din aceleaşi sintetizatoare din care au ieşit Somebody.
Textele sînt în acelaşi ton. (You know what I need, When my heart bleeds, I suffer from greed, On the mercy in you)
INSIGHT (Ultra, 1997) – Album de revenire a trupei. După 4 ani de pauză, revin în forţă, dezalcoolizaţi şi cu sunete proaspete. Albumul a fost apreciat foarte mult, şi o merită. Piesa aceasta este o combinaţie de lentoare şi forţă. Textul frumos (This is an insight, Into my life, This is a strange flight, I’m taking, My true will, Carries me along).
I FEEL LOVED (Exciter, 2001) – Piesă considerată disco. Da, poate e… Dar e marca DM fără discuţie. Efectele stau mărturie. Textul? Păi (From the depths of my emptiness, Comes a feeling of inner bliss, I feel wanted, I feel desired, I can feel my soul on fire)
SUFFER WELL (Playing The Angel, 2005) – Este una dintre primele piese compuse de Dave Gahan, şi care apar pe album DM. Chiar dacă a trecut prin perioadă rock, Dave a rămas fidel muzicii eletronice promovate de Depeche Mode. Piesa este excelentă atât prin grămada de sunete perfect amestecate, cât şi prin text (Just hang on, Suffer well, Sometimes it’s hard, It’s hard to tell).
Dacă vă înduraţi să ascultaţi Depeche Mode, încercaţi la căşti. Eu o fac din când în când, şi de fiecare dată parcă redescopăr noi sunete.
Am stat o bună bucată de vreme să scriu despre aceste piese. Am ajuns la concluzia că sînt de ascultat, nu de povestit. A, şi de dansat!
Mi-am pierdut atunci timpul? Nu, mi-a făcut plăcere. Doar aveam căştile pe urechi, şi-i ascultam…
» Filed Under Obsesii | Leave a Comment