Mandela

Duminica seara m-am plimbat cu rapidul de Constanta. 4 ore langa un domn beat cu camasa descheiata, care manca pufuleti. Ajung acasa. Colegul de celula uitase o bucata de carne in frigider inainte sa-l dezgheze. Dulcele miros al carnii putrezite… Noroc ca a batut Real si a castigat campionatul. Afara sunt 30 de grade, eu sunt racit… Profu’ de licenta nu mai raspunde la telefon de vreo 3 luni. Cred ca a murit. Hair-stylist-ul meu personal e plecat din tara, asa ca trebuie sa ma duc la Nea Caisa in Crangasi sa ma tunda pierdut la spate. Sambata am balul de aboslvire, unde sper sa ma imbat si sa o agat pe secretara noastra intre 2 varste.

Revin cu amanunte!

Vreau sa va anunt oficial ca ar trebui sa va feriti de mine pe viitor, pentru ca am luat 7  la examenul de etica, ceea ce ma eticheteaza din start ca o scursoare a societatii. Visele mele de cariera s-au cam spulberat, singurele joburi pe care le mai pot imbratisa acum fiind cele de proxenet sau traficant de droguri. Mai mult decat atat, am fost catalogat, impreuna cu 75% din colegii mei din an drept inepti, derbedei de catre un om care considera ca principiul “salariu egal pentru munca egala” este o ineptie comunista de sorginte marxista si care a prevazut ca cei mai multi dintre noi nu vom ajunge mai mult decat niste salariati bosumflati sau, in cel mai bun caz, lideri sindicali. Nu pot decat sa ma rusinez profund de situatia penibila in care ma gasesc, si sa ma autoflagelez online in fata voastra promitandu-va sa-mi traiesc restul vietii in umilinta si penitenta pentru gravele jigniri la nivel intelectual pe care i le-am adus unui om care uitase ca avem examen impreuna si care, dupa ce a intarziat o ora jumatate la propriul examen ne-a numit pe toti derbedei pentru ca nu am participat la cursurile lui.

Acum va las, ma duc sa violez vreo scolarita sau sa imping vreo baba pe scari. Noul meu statut de parazit al societatii imi permite.

In ultima vreme mi se intampla lucruri ciudate, care ma fac sa cred ca fie sunt nebun, fie sunt din ce in ce mai putini oameni normali in jurul meu. De exemplu: ieri a venit in vizita la mine in departament “Intunecimea sa” sefu’ ala mare, impreuna cu o ceata de sefuleti mai mici, cu scopul declarat de a ne face fuziunea mai usoara. Nimic rau pana aici, ba mai mult, de cand ne-a spus ca suntem importanti, simt ca viata mea e o continua dimineata de primavara, productivitatea mi-a crescut inzecit si dragostea pentru marea familie HVB Tiriac arde cu si mai multa patima. Dar, sa revenim, omul voia sa afle cam care sunt nemultumirile “boborului”, si iata-ne pe noi jelindu-ne ca vrem salarii mai mari, ca prea multi oameni sunt lasati sa plece si nu vine nimeni in locul lor. Si atunci, una din colegele noastre se ridica si spune ca toate marile companii ofera beneficii salariatilor si ca ea vrea abonament la sala de fitness. 150 de oameni cati suntem in departament am ramas blocati, nestiind daca sa bufnim in ras sau sa aruncam cu ceva in stimata domnisoara. Dupa acest moment penibil ajung acasa si aflu ca patronul Stelei s-a pozat cu steagul lui Dinamo si a latrat ca un caine, ba, mai mult, s-a oferit sa sponsorizeze Dinamo cu 2 milioane de dolari. Aproape ca nu-mi vine sa cred. Nu cred ca clubul Steaua a mai trait asemenea umilinta in istoria sa.  Preferam sa retrogradam, decat sa il vad pe Gigi gudurandu-se pe langa Borcea pentru un loc in CL. Si incep sa ma intreb cum am ajuns sa apreciez mai mult antrenorul echipei adverse decat conducerea propriei echipe.

Am inceput sa urasc 1 mai: daca stai in casa esti un fel de looser fara viata sociala si te rad toti pustanii care rup litoralul, si in plus parca iti pare rau sa zaci in pat cand e asa frumos afara si toata lumea e plecata pe undeva. Daca te hotarasti sa pleci undeva, atunci chiar ai o problema, pentru ca, pentru mine cel putin, organizarea ”evenimentului” te ucide. Totul incepe pe la sfarsitul lui martie cu intrebarea: “Ba, mergem si noi undeva de 1 mai sau ce facem?”; “Mergem, frate, mergem, si asa vara asta suntem cu licenta, cu examene, cine stie cand mai apucam sa mergem undeva!”….Si apoi urmeaza planurile: “Si-o sa facem, si-o sa fie si nu scapa nici o femeie de la Navodari pana in Vama, si beau toata bautura din lume etc., etc. Acum deja incep problemele: “Mi-or da astia drumul si luni?”, “Si unde mergem?”… “Hai si noi la bulgari ca e ieftin si o sa fie toata Romania acolo”….”Ce sa cauti, mah, la bulgari, ca e plictiseala si oricum mi-e lene sa meerg pana acolo”…”Atunci hai in Mamaia”…”In Mamaia e scump si-s numai figuranti”…”Da, da macar sunt niste cluburi ca lumea”… “Eu nu merg ma in Mamaia ca vine banchetul si trebuie sa imi iau si haine”… “Bine, mah, hai ca mai vorbim si gasim noi o solutie”… si vine ultima saptamana din aprilie, si deja incepi sa suni: “Haideti, ma, ce facem, nu facem si noi rezervari, ca n-o sa mai gasim nimic liber?”…”Pai, nu stiu, ca eu trebuie sa-mi bag masina in service si nu mi-a trimis tata bani si daca fac rost pana diseara facem rezervarea, si Alex a zis ca nu mai vine si Ana sta la o matusa in Constanta si Otto nu raspunde la telefon”…”Pai nu stiu, ca as veni si eu, dar nu pot decat sambata, ca daca ma impac cu Mihai venim impreuna si luam si noi o camera si daca nu vin eu singura si stau la voi, si Andrei oricum a zis ca l-am luat prea din scurt si nu stie exact ce sa faca, si nici nu prea ii place anturajul”

Si asa te trezesti ca existe foarte mari sanse sa pleci in doi la mare, si iti vine sa iti ucizi toti prietenii si iei somnifere si sa dormi tot week-end-ul asta enervant, dar cand te gandesti ca urmeaza 3 luni de munca pana  la urmatorul concediu…

Ca sa nu mai ramana chirias si anul acesta, un coleg de serviciu a hotarat mai acum cateva zile ca e momentul sa-si cumpere o garsoniera. Cedand nervos insistentelor sale, m-am hotarat, ca orice om cu suflet bun ce sunt, sa-l ajut sa caute sfantul Graal in jungla imobiliara din Bucuresti. Si iata ce am reusit sa gasim dupa vreo saptamana de telefoane. (By the way, cred ca sunt pe lista neagra a agentilor imobilari din Bucuresti):

1.  Garsoniera la Alba Iulia, 43.000 de euro, 20 metri patrati (mi-a fost frica sa intreb cat anume e spatiul util). Daca luam ca unitate de masura pentru domeniul imobiliar lungimea de Maibach, asta ar insemna ca garsoniera mai sus mentionata ar avea cam un Maibach lungime si unul latime, in traducere libera, atat spatiu cat sa bagi o canapea, un resou, un dulap, o masa plianta, un mileu si un peste de sticla. Daca te pune dracu sa te mai casatoresti si sa faci si un copil, situatia deja se complica, pentru ca in cei 20mp trebuie sa faci loc si pentru taburetul din “camera” copilului pe care sa-si faca si ala mic temele plus cutia de farduri a doamnei.

2. Garsoniera in Titan, 36 mp (O, Doamne, e deja un  vis!). 49500 euro (In situatii de-astea nu ne mai uitam la bani. Vorba aia: “Dai un ban, dar stai in fata!”). Bine, nu chiar in fata, ci un pic mai in spatele Titanului. Pentru cei ce au vazut “Moartea domnului Lazarescu”, stimatul domn locuia pe Aleea Fetesti. Garsoniera asta e pe Aleea Buhusi, close enough, adica la vreo 20 de minute pe jos pana la metrou si apoi 5 statii pana la Unirea, asa ca daca ai ghinionul sa lucrezi prin Baneasa, mai bine te lasi de serviciu sau te muti pe tura de noapte.  Dar sa revenim! Din cei 36 de metri patrati doar vreo 29 erau chiar utili (cam 1 Maibach jumatate), absolut nici o imbunatatire, si cand zic imbunatatiri nu ma refer neaparat la faianta, gresie, termopane si usa metalica, ci macar la un var cat de cat pe pereti sau o urma mocheta pe jos sa nu-ti inghete picioarele pana apuci sa-ti aduci un covor.

Deci, cam asta e situatia prin micul nostru Paris cu chirii demne de UE si conditii demne de Africa subecuatoriala. Sa traim bine!

Any minute now… Da, iar suna nenorocitul ala de ceas. Nici nu m-am trezit bine si deja am intarziat. Ma tarasc in baie, si imi petrec urmatoarele 20 de minute injurand in gand ca iar trebuie sa plec la serviciu. Fuck, ce-am intarziat! Chiar nu mai am timp sa mananc. Nu-i nimic, imi iau ceva pe drum. Si nenorocitul ala de metrou mereu imi inchide usile in nas. Cel putin daca iau metroul chiar am sanse sa ajung la serviciu in dimineata asta… 15 minute pana la Unirea… Gazeta: “De ce a batut-o liderul pe campioana”. Of, uitasem ca a mai luat si Steaua bataie sambata seara… de la caini… in Ghencea… cu 4-2. Trist. Bine cel putin ca am ajuns la serviciu… Account: 3545039000… Approved Overdraft Privates… “Buna, Vanda sunt, de la Galati. Am trimis si eu un check-list. Hai, te rog, ajuta-ma ca e clientul in sucursala si are nevoie de bani! Merci! Te pup!… “Du-te jos ca a venit mancarea!”… S-a facut 5. Hai ca nu mai e mult!…5:05…5:16…5:25…. Wiii, liber! Cel putin pana maine… Crispy-uri la Kfc! Ar trebui sa termin cu prostiile astea.Ma arde stomacul trei zile dupa ce mananc…. Acasa, dus, messenger… si melodia aia din Friends: “So noone told you life was gonna be this way…”