Andrada

În ultima vreme nu mi s-a mai întâmplat nimic spectaculos. Stau şi mă uit la blogul ăsta al meu în care bate vântul şi caut soluţii.
Îmi dau seama că nu vă interesează poveşti cu nopţi nedormite de muncă, cu zile pline de clienţi pofticioşi, cu ID-uri pierdute de messenger şi disperarea pe care-o simţi când îţi pierzi prima ta identitate virtuală, ID-uri de prieteni vechi de pe meleaguri ardelenesco-bihorene şi tevatura cu datul telefoanelor: bă, dă-mi şi mie ID-ul tău, că l-am pierdut, tulai! da’ cum aşa? cu explicaţiile interminabile şi aceleaşi, cu tristeţea pe care-o simţi când realizezi că acum o lună, când ţi-ai înecat telefonu-n bere, ai pierdut şi jumătate din numerele lor de telefon şi realizezi că doar dacă te caută ei îi vei mai găsi sau, cine ştie, poate sorta îţi rezervă întâlniri neaşteptate…
Aş mai putea să vă povestesc viaţa mea personală, numai că e prea personală ca s-o expun aici în curul gol sau măcar în desu-uri…
Aş mai putea să vă povestesc drama mamei mele care în câteva luni va rămâne singură acasă cu tata, după ce-a crescut 3 copiii…
Ar mai fi nebunia ce mă cuprinde când ştiu că de săptămâna viitoare casa va fi spartă şi plină de muncitori zgomotoşi, iar în timpul ăsta eu va trebui să lucrez (în aceeaşi incintă) ca să recuperez banii pe care-i dau pe renovare. Abia în momente din astea realizez că sunt singură în Bucureştiul ăsta şi că n-am unde să evadez.
Aş mai putea să vă spun cum a fost azi, când mi-a venit o prietenă, designer de meserie, care mi-a dat tot felul de idei mişto pentru renovat, şi frustrările mele când am realizat că mobilatul a 3 camere mai trebuie să aştepte până la anul…
Vă interesează ceva din cele de mai sus? Mă îndoiesc.
Mă-ntreb: ce naiba caut eu aici şi cu ce-aş putea să vă ţin interesul treaz?
Singura chestie despre care-mi place într-adevăr să povestesc e munca mea. Iar ăsta e ultimul lucru care ar trezi interesul publicului.
Poate c-ar trebui să mă apuc de ieşit în lume, să-mi văd amicii, să mă hrănesc cu întâmplări haioase sau tragice pe care să vi le împărtăşesc. Că doar blogul e…jurnal virtual, nu ficţiune

La mine ciclul pat-birou se ia literalmente. E drept, uneori se mai ocoleşte pe la bucătărie de preferinţă (dacă nu avem acasă una bucată soţ grijuliu care să-ţi arunce cafeaua direct pe birou). În cazul în care bucata aducătoare de cafea este pe poziţii, se ocoleşte pe la baie. Uneori…alteori se merge direct la birou/sediul firmei, a doua pe dreapta de la dormitor, fix înainte de baie. Se bea nişte cafea cam juma’ de oră de preferinţă, ca să prinzi puteri să te debarasezi de pijamale şi să porneşti curajos spre baie. Însă nu înainte de-a răspunde conştiincios clienţilor nesimţiţi care au tupeul să-ţi trimită comenzi înainte de prânz. Ăştia-s categoria ”mai puţini cunoscuţi”. Ăia din categoria ”clienţi vechi” sunt mult mai de treabă. Sună la orice oră să te trezească să-şi ceară scuze că te deranjează pt. că ştiu că n-ai dormit toată noaptea, băieţi de treabă, ce să zic. (Nu, nu-mi închid niciodată telefonul, aş părea neserioasă). Apoi e simplu, birou-(baie)-pat-(bucătărie)-birou-(baie)-birou-(baie)-birou-(baie)…pat.

Da’ m-am luat cu introducerea şi-am uitat să vă dau instrucţiunile pentru evitat. Aşadar:

Se iau nişte sărbători. Neapărat religioase, că la astea ai scuze să te plimbi sau n-ai scuze să nu te plimbi, luaţi-o cum vreţi. Destinaţii sigure: mama, socrii, uneori şi alte neamuri. Sărbătorile gen 1 Mai, aniversări şi alte tâmpenii cum ar fi weekend-ul nu se pun, evident, în alea se munceşte. Pentru exemplificare luăm traseul scurt şi obligatoriu tot timpul:

Mama te-ndoapă de nu mai scapi 3 luni de kilogramele-n plus, la soacră faci foamea. Partea proastă e că traseul e (mamă-(?!))soacră – mamă şi nu invers. (ah, soacră-mea! această fiinţă desăvârşită care e nefericită că şi-a tras fii-su femeie neclasică, de-l ţine nemâncat de mâncare gătită săracu’ de el, când la ea pe masă tot timpul (da’ tot timpul şi decât) există carne friptă pe jumătate la grătar . Iami, ce semi-preparate delicioase şi variate ştiu eu să fac! :D) Aşa…Că tot am rezolvat-o cu mâncarea, acum urmează capitolul odihnă. La soacră nu se poate dormi de frig (prin urmare, după ultimele zile libere petrecute cu o gripă post-dormit la ţară, am hotărât să nu mai dorm deloc; soluţia de compromis: se merge şi se vine înapoi seara, ori se merge înainte la mama, după caz; avantaje: nu răceşte nimeni, nu se trezeşte nimeni cu o mutră acră pe cap; dezavantaje: rupere de oboseală). La mama: hmm, acolo nu te duci de câteva ori pe an să dormi, nu? Mai ales când ai mamă care vrea să-ţi povestească tot ce mişcă-n oraş, cine-a mai murit, cine-a mai divorţat, cine s-a mai măritat, ce drame mai sunt pe scară, prin bloc, prin cartier…Vrea să-i mai povesteşti a mia oară ce cui ai mai bătut prin casă şi unde, ce mai e pe-acolo, ce mai e pe dincolo. Nu contează că ţi le-a mai spus sau i le-ai mai spus la telefon! Tot timpul există detalii pe care le-a uitat! Scapi de mamă, vine sor-ta aia mică. Moah, moah, dragă-dragă. Şi mi-i, de nu mai pot, da‘ vrea şi plimbare, vrea şi bere, vrea şi…Tata e băiat bun, nu mă bate la cap. Îi duc trabucuri şi-l trimit la fumat. I-am cumpărat o hartă a Bucureştiului şi se plimbă tacticos peste tot trăgând şi mai tacticos din trabuc. Mă bate gândul să-i iau şi o şaretă…Rezultat: somn: puţin. Că na, dimineaţa trebuie să te trezeşti dimineaţă să bei şi cafeluţa, nu?

După aceste zile odihnitoare, se mută subiecţii-n maşină şi se călătoreşte 500 (şi ceva) km. Un fleac, mi-a amorţit curul! Se ajunge acasă seara înainte de prima zi de lucru. E drept, cu mintea odihnită, cu vreo 3 kile-n plus şi neapărat sănătos.

Îţi mai vine să eviţi celebrul ciclu? Mie nu! Tocmai am realizat că-l iubesc! Trăiască ciclul!

sau o fi taman invers? când m-am dus la baie aveam o idee mişto, pe care mi-a spulberat-o brusc colegul Lu lu lu ni la el cu o discuţie banală pe teme microbiene scumpe (antonim ieftin(e)) . [notă: lululunilael nu era la baie cu mine, era-n Cluj, oraş drag mie, da’ asta-i din altă poveste], da’ aşa-i viaţa, imprevizibilă, motiv de gin în noapte şi de depresii târzii (era să zic tardive). am avut o viaţă imprevizilibă bazată pe decizii de moment, ceea ce vă doresc şi vouă, da’ nu tot timpul. mi-a pierit ideea, mi-a pierit pofta de viaţă. o să revin când mi-oi reveni şi-oi avea ceva de spus. dac-oi avea…