JUR!
…că de-acum încolo o să comunic cu mama doar pe messenger!
Totul a început acum mai bine de juma’ de an…când şi-a tras mama ID de messenger. Noi, copiii ei, când am auzit o asemenea veste îngrozitoare ne-am făcut mici şi am abuzat de ”stealth settings”, ascuzându-ne ca mişeii de cicălitoarea dătătoare de viaţă care descoperise calea de comunicare supremă. Dialogurile de genul ”vezi că-i online mama, nu-i spune că sunt” ”ce, eşti tâmpit?! nici io nu-s!” erau la ordinea zilei. În timp, spiritul de aventură m-a dus la extreme. Într-o seară de vitejie, văzând-o online, am vrut să-mi testez nervii. Am schimbat setările şi am apelat-o. Mă încerca un soi de masochism. mi s-a răspuns sec: ”da, ce faci? Eşti bine? Doar atât voiam să ştiu. Eu mă joc, vorbim mai târziu.” Am întins coarda şi-n zilele următoare, până când utilizatorul respectiv, ajuns la culmea răbdării, şi-a afişat statusul: ”Mama se joacă. Să n-o deranjăm cu prostiile noastre.”
Pe parcursul a câtorva luni am avut parte de câteva (puţine, e drept) conversaţii delicioase cu ea, presărate pe rând cu emoticoane, apoi cu audibles (că deh, trecuse la nivelul următor), iar apoi cu suculente copy-paste-uri între cei trei copii nerecunoscători.
Evident, tradiţionalele telefoane nu au putut fi evitate iniţial, cel puţin din obişnuinţă. A se specifica faptul că asemenea convorbiri nu se terminau de fiecare dată frumos.
De vreo lună am izbutit! Slavă ţie, webcam-ule! (mulţumesc, băieţi, dau de băut şi anul ăsta) Am cea mai liniştită, duioasă, plină de HUG-uri relaţie cu mama cât n-am avut o viaţă. Pot să-i spun orice, pentru că pentru fiecare replică, pentru fiecare veste, pentru fiecare mutrişoară pe care-o afişez în faţa cam-ului există un emoticon simpatic! Şi un noapte bună duios. 
Noapte bună, copii! Vă pupă mama!